Identity Clinic, 0728 000 011, 0728 000 012, office@identityclinic.ro

Ce este şi cum apare periodontita?

Periodontita

Periodontita este o afecţiune a ţesutului care înconjoară şi care susţine dinţii, având o incidenţă mai mare la persoanele în vârstă şi la fumători. Periodontita este caracterizată de pierderea treptată a osului alveolar din jurul dinţilor. În funcţie de caracteristica fiecărui caz în parte, se pot întâlni periodontite traumatice şi periodontite infecţioase.

Cum apare periodontita?

Periodontita este o afecţiune ce apare în urma unui traumatism, dar şi atunci când în ţesutul ce înconjoară şi susţine dinţii se infiltrează o infecţie. De altfel, periodontita poate fi cauzată şi de unele bacterii care se depun şi ulterior se dezvoltă pe suprafaţa dinţilor. Aşa apare placa bacteriană şi apoi tartrul situate între gingie şi dinte. Aceşti factori contribuie la tumefierea gingiilor, la apariţia sângerării şi a halenei. Atunci când nu este tratată din timp, periodontita se agravează şi poate duce nu numai la pierderea osului alveolar din jurul dinţilor.. O atenţie deosebită igienei orale trebuie să o acorde în special persoanele care au fost diagnosticate cu afecţiuni, precum diabetul, SIDA, boala Crohn şi sindrom Down. Şi asta deoarece aceste persoane sunt mult mai predispuse la dezvoltarea unor periodontite. De asemenea, o alimentaţie deficitară poate contribui la apariţia acestei afecţiuni a mucoasei gingivale şi a masei osoase.

Simptomele şi diagnosticul periodontitei

Periodontita debutează cu gingii sângerânde, inflamate şi halenă. La identificarea unor astfel de simptome, persoana în cauză ar trebui să se adreseze de urgenţă medicului stomatolog pentru punerea corectă a unui diagnostic. Si pentru prescrierea unui tratament. În cazul periodontitei, durerea se face prezentă în momentul în care apare abcesul sau dinţii devin mobili. Odată prezent la cabinetul stomatologic, specialistul îi va putea examina pacientului ţesutul gingival din jurul dinţilor. Acest lucru se va efectua cu ajutorul unei sonde. Dar şi cu ajutorul radiografiilor dentare, acestea din urmă având un rol esenţial în stabilirea cantităţii de os pierdut. În ceea ce priveşte formele periodontitei, pacienţii se pot confrunta cu forme uşoare când s-a pierdut între unu şi doi milimetri de ţesut. Cu forme moderate când suprafaţa de ţesut pierdut este cuprinsă între trei şi patru milimetri şi cu forme severe când s-a pierdut peste cinci milimetri de ţesut.

Periodontita poate fi prevenită

Periodontita este o afecţiune ce poate fi prevenită, dacă pacientul acordă o atenţie sporită igienei orale. Dacă spălatul pe dinţi şi utilizarea aţei dentare se realizează în mod regulat şi corect şi dacă se fac controale stomatologice regulate.

Mai multe informaţii puteţi afla de specialiştii  iDentity Clinic.

Clinica Stomatologică iDentity este orientată către sănătatea pacienților săi, având servicii personalizate pentru fiecare  dintre ei. Clinica oferă servicii clinice de înaltă calitate, tehnologie stomatologică de ultimă oră, profesioniști dedicați nevoilor pacienților. Atenția pentru detalii îmbunătățește calitatea actului medical. De aceea, echipa iDentity Clinic se specializează continuu pentru a oferi servicii de calitate pacienţilor şi pentru a obtine rezultate de exceptie.

Did you like this? Share it!

Call Now Button