Identity Clinic, 0728 000 011, 0728 000 012, office@identityclinic.ro

Fluorizarea dinților la copii

IdentityClinic Blog
Fluorizarea dinților la copii, metoda eficientă de prevenire a cariilor

Fluorizarea, sau tratamentul cu fluor, este una din cele mai eficiente metode de prevenire a cariilor la copii. Împreună cu sigiliarea dinților, fluorizarea poate diminua riscul apariției cariilor cu 95%. Specialiștii pedodonți de la iDentity Clinic recomandă efectuarea a 2-3 tratamente de fluorizare pe an.

Ce rol joacă fluorul?

Fluorul natural se găsește sub formă de săruri minerale în alimente și apă. În organismul uman, fluorul este localizat cu precădere în tendoane, în oase și în dinți. În combinație cu sodiul și cu calciul, fluorul este extrem de eficient în asigurarea unei dezvoltări corespunzătoare a danturii. Ionii de fluor apără smalțul dintelului împotriva cariilor.
Unele studii realizate au demonstrat că persoanele care au consumat apă fluorizată în timpul copilăriei, au cu 66% mai puține șanse să dezvolete carii dentare. Numărul scăzut de carii a fost înregistrat atât la adulți cât și la copii.
Aplicațiile fluorului în igiena orală sunt numeroase, el fiind adăugat în apa de băut, în pastă de dinți sau în apa de gură.

Fluorizarea are următoarele beneficii:

– Reduce sensibilitatea dentară și senzațiile de durere la rece sau la cald
– Asigură întărirea smalțului dinților
– Contribuie la creștere sănătoasă a dinților permanenți
– Asigură remineralizarea zonelor atinse de carii incipiente
– Protejează împotriva cariilor
– Reduce dinamica proceselor carioase

Cum acționează fluorul asupra smalțului dentar?

Ionii de fluor inițiază, la nivel molecular, remineralizarea dinților. Fluorul se absoarbe, astfel, pe suprafața smalțului în zonele unde acesta e demineralizat. Fluorul inhibă capacitatea bacteriilor de a produce acizi. Bacteriile vor consuma mai puțin zahăr, datorită fluorului. Aceasta, mai departe, conduce la reducerea cantității de acizi care atacă, prin demineralizare, smalțul.

Fluorizare la iDentityClinic
Fluorizare la iDentityClinic
Tratamentul cu fluor la cabinetul stomatologic

Tratamentul de fluorizare dentară la cabinetul stomatologic presupune aplicarea unui gel concentrat de fluor pe fiecare dinte în parte. Fluorul contribuie, astfel, la întărirea structurii dintelui precum și la protejarea suprafeței. Concentratul de fluor creează un scut de protecție împotriva acțiunii acizilor produsi de placa bacteriană. Mai mult decât atât, concentratul de fluor previne evoluția carioasă.

Cât de importantă este fluorizarea dinților?

Doctorii specialiști de la iDentity Clinic recomandă părinților să acorde o atenție deosebită asigurării necesarului de fluor la copii. Este important ca în fluorizarea dinților să se respecte exact dozajul prescris de stomatolog. Pentru prevenirea cariilor dentare la copiii mici, doza recomandată este de 0,25 mg pentru copii mici, cu vârste între 6 luni și 3 ani. Pentru copiii cu vârste între 3 și 6 ani doza zilnică este de 0,50 mg iar pentru copiii cu vârste între 6 și 13 ani de 1 mg, zilnic.

ATENȚIE LA SUPRADOZĂ! Absorbția accidentală a unei supradoze de fluor poate fi periculoasă. În acest caz, consumați lapte sau luați carbonat de calciu care încetinesc viteza de absorbție a fluorului în organism.

Ce pastă de dinți recomandăm copiilor?

Pentru copiii mai mici de 2 ani, specialiștii pedodonți de la iDentity Clinic recomandă pastă de dinți cu flour pentru copii. Chiar dacă sunt mici, copiii pot fi ajutați să se spele pe dinți de două ori pe zi. Cantitatea de pastă de dinți pusă pe periuță va fi foarte mică, nu mai mare ca bobul de mazare.

Contact iDentity Clinic

Did you like this? Share it!

Call Now Button