Identity Clinic, 0728 000 011, 0728 000 012, office@identityclinic.ro

Mierea și produsele apicole, un dar al naturii pentru igiena orală

Mierea este un ”medicament dulce” pe care oamenii l-au folosit de mii de ani pentru proprietățile sale curative. Doar relativ recent, însă, cercetătorii au descoperit toate ingredientele care fac din miere și produsele derivate: polen, propolis și lăptișor de matcă să constituie adjuvante de încredere în tratamentele unor afecțiuni, inclusiv în cazul gingivitelor.

Experiența strămoșilor noștri arată că mierea era folosită ca agent anti-inflamator, ca antiviral, anti-micotic, pre-biotic și protejarea florii intestinale. 

Ce conține mierea?

Mierea conține 80% zaharuri și 17% apă,  restul fiind format din minerale, enzime, aminoacizi, etc. Printre cele mai importante minerale se numără: sodiul, potasiul, fierul, magenziul, fosforul, clorul și sulful. De asemenea, mierea conține o serie întreagă de vitamine: B1, B2, B6, B12,  Vitamina PP ,C (acid ascorbic). Printre acizii organici se numără: acidul pantotenic și acidul folic.

Toate tipurile de miere conțin în jur de 200 de compuși chimici activi dar efectele farmaceutice se datorează, cu precădere, polifenolilor. Concentrațiile acestor compuși chimici variază funcție de florile din care provine mierea, cea mai valoroasă din acest punct de vedere fiind mierea de manuka. Aceasta are o concentrație a polifenolilor de 4 ori mai mare decât a mierii poliflore. 

Mierea și stomatologia

Peste 100 de boli se pot manifesta și la nivel bucal și peste 500 de medicamente se administrează oral, 145 dintre acestea având ca efect senzația de ”uscăciune a gurii”. Există cercetări care demonstrează că unii compuși din miere au efect antibacterian și previn formarea biofilmului, contribuind la prevenirea gingivitei. De asemenea, cercetătorii au demonstrat că unii compuși din miere grăbesc vindecarea țesutului moale, în urma intervențiilor iar aplicarea unui strat de miere poate înlătura senzația de uscăciune a gurii sau a buzelor. 

iDentity Clinic recomandă pasta de dinți cu propolis

Există mai multe firme care produc pastă de dinți cu propolis. Sfatul nostru este să cumpărați doar din cele care sunt produse în laboratoare acreditate. O bună pastă de dinți cu propolis, în genere, este fabricată în proporție de 99% din componente naturale, așa că trebuie consumată într-un timp mult mai scurt decât pasta de dinți fabricată din compuși chimici. Pasta de dinți cu propolis protejează corespunzător smalțul dinților, este foarte eficientă în combaterea plăcii bacteriene și a petelelor de pe dinți și este recomandată în special femeilor însărcinate.

Vă așteptăm la iDentity Clinic pentru a discuta toate aspectele unei igiene orale corecte și pentru a avea un zâmbet curat și sănătos, de durată!

Did you like this? Share it!

Call Now Button