Identity Clinic, 0728 000 011, 0728 000 012, office@identityclinic.ro

Digitalizarea actului medical

Aplicații AI care ajută de detectarea carcinoamelor orale:

O echipă militidisciplinară de cercetători au pus la punct o metodă de detectare rapidă a carcinoamelor orale cu celule scuamoase prin intermediul aplicațiilor de Inteligență Artificială (AI). Metoda de diagnosticare este considerată ca fiind ”revoluționară” datorită atât a preciziei cât și rapidității.

Folosirea computerelor și a aplicațiilor informatice în domeniul medicinei în general și al stomatologiei în special, face parte dintr-un concept nou: ”sănătate digitală” sau, în engleză, ”digital health”. Și, dacă este să vedem un lucru pozitiv al actualei pandemii SARS-Cov2, acesta este accelerarea digitalizării actului medical și a aplicării ei ”la distanță”.

iDentity Clinic a fost unul din pionierii introducerii rapide a digitalizătii în stomatologie așa că ne-am adaptat cu ușurință noilor constrângeri ale pandemiei, fiind în măsură să oferim pacienților noștri toată grija de care aveau nevoie în toată această perioadă.

Ce este conceptul de ”sănătate digitală”?

Conceptul de ”sănătate digitală” este relativ nou în medicină și presupune digitalizarea rapidă a celor mai diverse aspecte ale actului de îngrijire medicală: de la modalitățile de diagnosticare și folosirea aparaturii și aplicațiile digitalte în imagistică și interpretare a imaginilor, la stocarea și schimbul de informații privitoare la starea de sănătate a pacientului sau la aplicații telefonice care îi ajută pe pacienți să-și urmeze tratamentele.

Actuala pandemie provocată de virusul Sars-Cov2 și blocarea aproape totală a sistemului medical în forma sa tradițională, a dus la accelerea digitalizării actului medical și a implementării unor metode de acordare a asistenței medicale de la distanță. Acest lucru a arătat că digitalizarea permite nu numai acordarea de asistență medical de la distanță dar permite și un schimb de informații în timp real între pacient și doctor, între doctori și între instituții medicale sau ale statului.

Cum poate ajuta Inteligența Artificială la identificarea carcinoamelor orale?

Metoda tradițională pentru evaluarea și diagnosticarea carcinoamelor orale presupune analizarea caracteristicilor țesutului epitelial. Aceasta este o operație laborioasă, care necesită mult timp.  Pentru un diagnostic precis, medicul trebuie să analizeze fiecare diferență între celulele sănătoase și cele canceroase în parte. Ori aplicațiile AI pot scurta dramatic acest timp, iar acuratețea rezultatului este de 92%, conform studiului cercetătorilor indieni.

Astfel, cu ajutorul AI se pot analiza diferențele dintre imaginile obținute la biopsii și identifica cu mare rapiditate și acuratețe fibrozele submucoase orale. Folosind mai multe aplicații AI și metode de augmentare a datelor, cercetătorii au reușit să creeze benchmark-uri relevante pentru diagnosticarea carcinoamelor orale cu mare rapiditate și acuratețe.

Did you like this? Share it!

Call Now Button