Identity Clinic, 0728 000 011, 0728 000 012, office@identityclinic.ro

Auch, mă doare!… 8.De ce se face sigilarea dinților și când?

8. De ce se face sigilarea dinților și când?

Auch, mă doare! 13 de întrebări și răspunsuri la problemele stomatologice ale copiilor

Dinții se sigilează pentru a-i proteja împotriva cariilor. Sigilarea este unul dintre cele mai eficiente și sigure tratamente împotriva apariției cariilor. Sigilarea protejează smalțul dentar de acțiunea agenților chimici din alimente. Sigilarea reduce cu peste 90% riscul carierii dintelui. Dar, spre surprinderea medicilor stomatologi, părinții sunt reticenți să apeleze la sigilarea dinților de lapte.

Există două motive pentru această reticență:
a) teama de substanțele folosite la fabricarea gelurilor și lacurilor de sigilare
b) dinții de lapte nu trebuie protejați deoarece, oricum, cad.

Adevărul este, însă că sănătatea dinților permanenți depinde în mod covârșitor de starea de sănătate a dinților de lapte. În ceea ce privește compoziția chimică a gelurilor, toți compușii se regăsesc și la plombarea dinților.

Dinții de lapte se pot sigila ca măsură profilactică și asigură sănătatea dinților permanenți. Sigilarea dinților permanenți se poate face imediat după ce au erupt, între 6 – 15 ani, atât pentru molarii de 6 ani și 12 ani cât și pentru premolari.

Sigilarea este o procedură non-invazivă. Etapele ei sunt:

1) Curățarea cu periuțe rotative, fără freză. Suprafața dintelui nu este afectată.
2) Gravarea. Pe dinte se aplică un gel fluid care acționează jumătate de minut. Dintele este spălat și uscat.
3) Aplicarea sigilantului. Toate șanturile și fisurile de pe suprafața dintelui sunt acoperite complet cu sigilant care intră în structura microscopică a smalțului.
4) Fixarea. Sigiliantul este fotopolimerizat, întărindu-se pe suprafața dintelui.
5) Finisarea. Substanța rămasă între dinți este îndepărtată pentru refacerea identității morfologice a fiecărui dinte în parte.

Se recomandă controlul stomatologic de rutină, o dată la 6 luni. Sigilarea NU ELIMINĂ nevoia păstrării unei igiene dentare corespunzătoare.

Did you like this? Share it!

Call Now Button