Identity Clinic, 0728 000 011, 0728 000 012, office@identityclinic.ro

Health Tips

Auch, mă doare!… 8.De ce se face sigilarea dinților și când?

8. De ce se face sigilarea dinților și când?

Auch, mă doare! 13 de întrebări și răspunsuri la problemele stomatologice ale copiilor

Dinții se sigilează pentru a-i proteja împotriva cariilor. Sigilarea este unul dintre cele mai eficiente și sigure tratamente împotriva apariției cariilor.

De ce facem sigilarea dinților?

Sigilarea protejează smalțul dentar de acțiunea agenților chimici din alimente. Sigilarea reduce cu peste 90% riscul carierii dintelui. Dar, spre surprinderea medicilor stomatologi, părinții sunt reticenți să apeleze la sigilarea dinților de lapte.

Există două motive pentru această reticență:
a) teama de substanțele folosite la fabricarea gelurilor și lacurilor de sigilare
b) dinții de lapte nu trebuie protejați deoarece, oricum, cad.

Adevărul este, însă că sănătatea dinților permanenți depinde în mod covârșitor de starea de sănătate a dinților de lapte. În ceea ce privește compoziția chimică a gelurilor, toți compușii se regăsesc și la plombarea dinților.

Dinții de lapte se pot sigila ca măsură profilactică și asigură sănătatea dinților permanenți. Sigilarea dinților permanenți se poate face imediat după ce au erupt, între 6 – 15 ani, atât pentru molarii de 6 ani și 12 ani cât și pentru premolari.

Care sunt etapele procedurii de sigilare a dinților?

Sigilarea este o procedură non-invazivă. Etapele ei sunt:

1) Curățarea cu periuțe rotative, fără freză. Suprafața dintelui nu este afectată.
2) Gravarea. Pe dinte se aplică un gel fluid care acționează jumătate de minut. Dintele este spălat și uscat.
3) Aplicarea sigilantului. Toate șanturile și fisurile de pe suprafața dintelui sunt acoperite complet cu sigilant care intră în structura microscopică a smalțului.
4) Fixarea. Sigiliantul este fotopolimerizat, întărindu-se pe suprafața dintelui.
5) Finisarea. Substanța rămasă între dinți este îndepărtată pentru refacerea identității morfologice a fiecărui dinte în parte.

Se recomandă controlul stomatologic de rutină, o dată la 6 luni. Sigilarea NU ELIMINĂ nevoia păstrării unei igiene dentare corespunzătoare.

Auch, mă doare!… 7.Se pot face radiografii dentare la copii?

7. Se pot face radiografii dentare la copii?

Auch, mă doare! 13 de întrebări și răspunsuri la problemele stomatologice ale copiilor

Da, se pot face radiografii dentare la copii. Ele se fac STRICT la recomandarea doctorului stomatolog și STRICT circumscris obiectivului medical. Dacă mergeți la un alt centru de radiologie, NU CERETI RADIOGRAFII SUPLIMENTARE față de cele recomandate de medicul stomatolog! Acesta va solicita doar acele radiografii care sunt absolut necesare diagnosticului și tratamentului copilului.

Radiografele moderne au nevoie de cantități infime de radiații pentru a produce o imagine HD, în format digital. Ele folosesc radiații cu 80% mai mici decât aparatura ”clasică”. De asemenea, pentru radiografiile dentare radiațiile sunt de până la 5 ori mai mici decât cele pulmonare, de exemplu, iar în cele pentru copii nivelul radiațiilor este aproximativ 10% din nivelul radiațiilor în cazul adulților.

Radiografiile dentare în cazul copiilor sunt necesare pentru:

  1. Detectarea cariilor incipiente şi a gradului de profunzime
  2. Măsura în care cariile au afectat și dinţii alăturați
  3. Localizarea unei infecții
  4. Supravegherea evoluţiei dinţilor de lapte, dacă doctorul stomatolog suspectează că există anumite probleme de dezvoltare precum arcade prea mici pentru erupţia normală a tuturor dinţilor permanenți
  5. Evaluearea leziunilor dentare
  6. Evaluearea stării de sănătate a osului alveolar
  7. Evaluarea situației dinților care nu au erupt
  8. Evaluarea situației dinților necrescuți
  9. Diagnosticarea anomaliilor dentare
  10. Planificarea și urmărirea unui tratament ortodontic.

În genere, se consideră că prima radiografie se poate face la 6-7 ani, când copilul poate înțelege nevoia de a sta nemișcat timp de câteva secunde în fața aparatului. Operațiunea este simplă, similară radiografiilor pentru adulți, însă aparatele sunt setate la valori de radiație minime. În paranteză fie spus,  radiațiile de la un telefon mobil timp de 24 de ore depășesc cu mult doza de radiații aplicate într-o ședință de radiografie dentală digitală.

Implantul dentar: calitatea pe primul loc

Implantul dentar: calitatea pe primul loc

Implantul dentar este o lucrăre protetică permanentă extrem de fiabilă. Durata de viață a unui implant este de zeci de ani, în condiții normale de uzură. Implantul dentar ajută la păstrarea sănătății generale a danturii. Ele nu necesită lucrări asupra dinților sănătoși din vecinătate, pentru ancorare, ca în cazul punților. Implantul dentar împiedică deformarea aliniamentului celoralți dinți, care tind să alunece spre spațiul rămas gol.

Odată ce ai decis împreună cu medicul stomatolog că ai nevoie de un implant dentar, opțiunile sunt variate, iar prima tentație este să alegi în funcție de preț, adică pe cel mai ieftin.

 

Care sunt criteriile pentru alegerea unui implant?

Criteriile cele mai importante pentru alegerea unui implant țin de calitate, nu de preț. Ele trebuie coroborate cu: starea de sănătate, vârsta și stilul de viață al pacientului. Calitate înseamnă lucrări protetice de durată și perfect integrate. Întrebarea: ”cât costă un implant” nu trebuie să fie prima întrebare adresată medicului. Întrebati medicul stomatolog despre procesul de osteointegrare a implantului și ce va susține acest implant, adică nivelul de încărcare protetică.

 

Să le explicăm:

  • Osteointegrarea are în vedere perioada în care implantul este acceptat de organism, adică în cât timp începe să se formeaze un nou țesut osos în jurul implantului.
  • Încărcarea protetică definește atașarea unui dinte artificial sau a unei coroane dentare pe implant.

Pentru pacient, este important ca tratamentul să aibă un nivel ridicat de siguranță și și implantul să se integreze cât mai ușor și rapid cu putință. Și, bineînțeles, implantul să aibă o durată de viață cât mai mare.

 

Cum se regăsesc aceste criterii în diversele tipuri de implant?

În genere, implanturile clasa ”economic” oferă, ceea ce în limbaj de marketing se numește ”un foarte avantajos raport calitate-preț”. În termeni medicali, aceasta înseamnă că folosirea lor este condiționată de tipul de lucrare protectică avută în vedere, de starea de sănătate a pacientului, în speță de volumul și calitatea masei osoase a maxilarelor acestuia.

Implant dentar ”economic”

Marea majoritate a implanturilor din clasa economic sunt confecționate din titaniu. Titaniul este un material biocompatibil, bine tolerat de țesuturile vii. Implanturile din clasa ”economic” sunt recomandate mai ales persoanelor tinere, pentru că reușita osteointegrării ține de starea de sănătate a dinților și, mai ales, a oaselor maxilare: volumul și densitatea masei osoase.

În cazul implanturilor din clasa low sau “economică” perioada de osteointegrare este mai lungă, 6 luni și mai mult, în unele cazuri. Fixarea în os asigură o durată de viață rezonabilă, cele mai multe fiind garantate pentru 10-12 ani. Dar implanturile ”economice! au o viață mai scurtă decât cele din clasele medii sau premium. Aceasta înseamnă că există probabilitatea ca după o perioadă de timp să fie nevoie înlocuirea lor cu un nou implant. Numai că după 10 -12 ani este puțin probabil ca osul maxilar să fie la fel de ”generos” ca volum și densitate. Aceasta presupune că la operația de înlocuire nu vor mai putea fi folosite tot implanturi din clasa ”economică”, ci unele din clasa medie.

O altă caracteristică a implanturilor din clasa low sau ”economică” este că, în genere, folosirea lor este limitată pentru anumite tipuri de lucrări protetice. El permit doar înlocuirea unui singur dinte sau a doi dinți învecinați, uniți printr-o singură lucrare, punte pe implanturi dentare sau proteze mobile pe implanturi. De asemenea, aceste implanturi sunt indicate persoanelor tinere, cu volum generos de os, fără afecțiuni generale sau care urmează tratamente cronice.

 

Implant dentar ”mediu”

Implanturile dentare din clasa medie sunt, în general, confecționate din aliaje speciale de titan. Aliajele permit o osteointegrare mai rapidă și o fixare mai ușoară în os. Volumul osos al pacientului contează mai puțin. Perioada de osteointegrare mai redusă determină, mai departe, o vindecare mai rapidă, astfel încât încărcarea protetică poate fi realizată într-un timp scurt.

Design-ul îmbunătățit al implanturilor din clasa medie permite o fixare mai bună a acestora încă de la început. Multe dintre ele au spire progresive pentru stabilizare pe întreaga lungime, nu prin crearea de tensiune asupra osului. Astfel, forțele de forfecare care apar la îmbinarea dintre os și implant scad, protejând integritatea implantului.

De asemenea, designul implanturilor din clasa medie permite folosirea lor pentru lucrări protetice complexe și cu rezultate estetice superioare.

În plus, la implanturile de clasă medie, suprafața de contact este tratată cu subsanțe biostimulatoare, precum ionii de calciu, care impulsionează depunerea osteocitelor pentru o osteointegrare perfectă și fixare fermă în os. Fixarea fermă a implantului scade riscul apariției complicațiilor de genul periimplantitei. De asemenea, o fixare fermă reduce riscul ruperii implantului și a compromiterii totale a lucrării protetice.

Toate aceste elemente au impact major asupra garanței oferite de producători, garanție care se extinde pe o perioadă de 20 de ani, în cele mai multe cazuri, pentru condiții normale de folosire și menținerea unei igiene orale corespunzătoare.

 

Implant dentar ”premium”

Implanturile dentare Nobel Biocare și Straumann fac parte din clasa premium și reprezintă ultimele inovații în domeniu, confecționate pe aliaje de titan sau zirconiu. Specialiștii implantologi de la iDentity Clinic recomandă ambele mărci pentru rezultatele excepționale -atât din punct de vedere funcțional cât și din punct de vedere estetic. Atât implanturile Nobel Biocare cât și implanturile Straumann sunt soluții sigure și de durată ”pe viață” pentru orice lucrare protetică, indiferent de complexitatea ei.

Implanturile din clasa premium sunt fabricate din aliaje de performanță ridicată pe baza de titaniu și zirconiu cu un grad ridicat de biocompatibilitate. De asemenea, structura macromoleculară specială a materialului permite celulelor osoase să ”crească” practic în implant. Design-ul inovativ al spirelor este menit să sporească suprafața de contact dar și reducerea semnificativă a forțelor de forfecare. Implanturile din clasa premium oferă posibilitatea de a trata pacienții fără adiții osoase verticale complexe, prin utilizarea unor implanturi mai mici.

Același design permite medicului să folosească implanturi mai mici care protejează structurile nervoase și vasculare osoase,ceea ce este esențial în succestul tratamentului la pacienții cu disponibilitate osoasă foarte limitată.

 

Osteorintegrarea este accelerată și de tratarea suprafețelor de contact cu substanțe biostimulatoare

Osteorintegrarea accelerată cu substanțe biostimulatoare  reduce perioada de recuperare la 3-4 săptămîni față de 12 săptămâni în cazul implanturilor din clasa medie. Perioada până la încărcarea protetică definitivă este, de asemenea, redusă, astfel încât pacientul să se bucure cât mai curând de beneficiile unui implant dentar.

Ratele de succes ale implanturilor sunt ridicate, apropiindu-se de 100%. Diferitele modele oferite se potrivesc nevoilor individuale ale pacientului, atât din punct de vedere medical cât și din punct de vedere estetic.

Implantul dentar trebuie văzut ca o investiție, de durată. Ele asigură o sănătate orală bună, cu efecte asupra calității vieții pacientului. Mai mult, implantul dentar intră la categoria „o dată în viață”. Implantul dentar este o procedură care trebuie să reușească din prima și să dureze „pe viață”. Din acest punct de vedere, costurile tratamentului cu implanturi premium, cu ”garanție pe viață” sunt, de fapt, reduse.

Din această perspectivă, prețul nu mai este principalul criteriu atunci când alegi un implant. Medicii stomatologi de la Identity Clinic au soluții personalizate pentru fiecare pacient și pun calitatea, siguranța și satisfacția pacientului pe primul loc.

Nu neglijați igiena orală! Și ea poate contribui la reducerea riscului de infectare cu Covid-19

”Igiena orală reduce riscul infectării cu Covid-19! În combinație cu purtarea corespunzătoare a măștii, păstrarea distanței sociale și spălarea și dezinfectarea mânilor, igiena orală ajută la reducerea riscurilor de contaminare” este de părere dr. Raluca Pascu, CEO iDentity Clinic.

Avertismentul dr. Pascu este întărit de datele oferite de un recent studiu care arată motivele pentru care cavitatea orală este una din cele mai expuse zone – dacă nu cumva cea mai expusă zonă – la infectarea cu Covid-19.

Trebuie să avem grijă de igiena orală!

Studiul, efectuat de o echipă multidisciplinară de medici pe aproape 10.000 de pacienți, a apărut în 27 octombrie 2020. Acesta arată care sunt factorii care fac din cavitatea orală atât cea mai expusă zonă a corpului la infectare cât și zona care contrbuie cel mai mult la transmiterea virusului.

Astfel, mucoasa orofaringiană, amigdalele, glandele salivare, limba sunt ”candidate principale” la infectare, fiind printre primele zone pe care se fixează virusul. Studiul s-a concentrat pe rolul avut de o anumită enzimă numită ”enzima de conversie a angiotensinei 2 – ACE2 – despre care se știe că facilitează fixarea virușilor – inclusiv a celor de tip Covid – în organismul infectat.

Ori, cea mai mare concentrație de ACE2 din organism se găsește pe limbă, în glandele salivare, în amigdale și pe mucoasa orofaringiană. Odată glandele salivare infectate, virusul este transportat pe tractul gastrointestinal, contribuind la prelungirea stării de boală, sau poate intra pe tractul respiratoriu, provocând pneumonii grave.

Concluzia este simplă: ”Igiena orală reduce riscul infectării cu Covid-19.”

Odată glandele salivare infectate, crește exponențial riscul de a infecta pe altcineva!

În privința rolului pe care cavitatea orală îl joacă în răspândirea Covid-19 lucrurile sunt evidente: particulele de salivă infectate sunt fie experctorate prin strănut sau tuse fie prin actul vorbirii ajung la o altă persoană, infectând-o.

Dr. Raluca Pascu: ”Dacă arată ceva, studiul demonstrează cât de importante sunt purtarea corectă a măștii, distanțarea socială și igiena. Masca ce acoperă corect gura unei persoane infectate reduce semnificativ riscul de transmitere a virusului. La fel, păstrarea distanței și măsurile de igienă.

Tot aud la unii că «masca nu te protejează de virus. De ce să o port?». Trebuie să o porți pentru a-i proteja, în primul rând, pe alții, iar acei alții care o poartă și ei, te protejează pe tine. Purtatul măștii nu elimină total riscul de infectare, dar îl reduce semnificativ. Astfel, riscul scade de la 99% în cazul în care nicio persoană nu poartă mască, la 1,5% în cazul în care ambele persoane o poartă și respectă distanțarea socială. Noi, doctorii stomatologi, care purtăm mască și vizete în mod curent, la fiecare consultație, poate că înțelegem mai ușor acest lucru.

Acesta este unul din motivele pentru care cabinetul stomatologic este unul din cele mai sigure locuri pe timp de pandemie. Condiția este, desigur, să aplicăm în mod corect protocoalele de igienizare, așa cum facem noi, la iDentity Clinc.”

Ce substanțe pot fi folosite la curățarea cavității orale?

Clătitul cu apă de gură poate contribui la dezinfectarea cavității orale și există mai multe substanțe care pot fi folosite cu succes în acest scop:  Clorhexidina, Peroxidul de hidrogen (apa oxigenată), iod-povidonă, etc.

Medicii specialiști de la iDenty Clinic susțin că folosirea regulată a apei de gură poate contribui la reducerea riscului de transmitere a virusului, dar avertizează că aceasta este strict pentru uz extern și NU SE ÎNGHITE!

Raluca Pascu, CEO iDentity Clinic: ”În sine, nicuna dintre măsuri nu combate Covid-19, dar împreună contribuie semnificativ la reducerea riscului de îmbolnăvire. Până la găsirea unui vaccin sau a unui tratament clar și sigur împotriva Covid-19, singurul lucru pe care-l avem este prevenția și reducerea riscului de infectare.” [/vc_column_text][/vc_column_inner][/vc_row_inner][/vc_column][/vc_row]

Albirea dentară, intervenție estetică scurtă și cu efecte benefice imediate

Albirea dentară realizată cu aparate laser este o intervenție scurtă, dar cu un efect estetic benefic imediat și de durată. Un zâmbet alb și luminos se vede imediat ce ai ieșit din cabinetul stomatologic. Zâmbetul este acolo pentru toată lumea, să îl vadă și să-l admire.

Prin albirea dentară, se îndepărtează anumite pete și colorații de pe dinți. De asemenea, tot prin albire, se poate obține și deschiderea culorii naturale a dintilor, atunci când se dorește.

Albirea dentară realizată profesional, la clinica dentară, este o modalitate relativ simplă, nedureroasă, de a aduce culoarea dintilor la albul natural. În cazul folosirii laserului pentru albire, rezultatele sunt de-a dreptul spectaculoase, culoarea dinților deschizându-se cu până la 8 – 14 nuanțe!

Dentina este substanța solidă care dă culoarea dinților, culoare care transpare prin smalț. În timp, anumiți coloranți din tutun, ceai, din cafea, ceai, vin roșu, etc, pot trece de smalț, impregând dentina. Fiind sub smalț, petele nu mai pot fi îndepartate doar prin detartraj sau periaj profesional, oricât de bine ar fi făcute ele.

 

BIOLASE EPIC X

Medicii specialiștii de la iDentity Clinc folosesc în tratamentele de albire a dinților BIOLASE EPIC X, un laser cu diodă autorizat de autoritățile medicale americane (FDA) pentru trei tipuri de tratamente: chirurgia țesutului moale; tratamente de albire a dinților; terapia durerilor ușoare. BIOLASE EPIC X este extrem de eficient în procedurile de albire astfel încât, după doar 20 de minute, efectele sunt evidente.

 

Care sunt procedurile?

Înainte de procedura de albire propriu-zisă este necesar ca toate celelalte probleme stomatologice să fie rezolvate. De asemenea, chiar dacă pare o procedură simplă, consultul stomatologic este esențial înainte de a începe o procedură de albire a dinților atât la domiciliu cât și la clinică.
Tot înainte de a începe procedura de albire, este necesară o curățare profesională a danturii.

Curățarea profesională a danturii la iDentityClinic se realizează cu aparate de ultimă generație, precum AIRFLOW® Prophylaxis Master. Master este  produs de firma elvețiană EMS, acreditat de Federația Europeană de Parodontologie (EFP). AIRFLOW® Prophylaxis Master este un aparat complex pentru curățarea profesională a dinților care face parte din noul protocol pentru tratamentul ghidat al plăcii bacteriene, „Guided Biofilm Therapy” dezvoltat de firma elvețiană EMS.

De asemenea, după procedura de albire pot urma sedințe de fluorizare și desensibilizare. Astfel, riscul afectării dentare este aproape zero.

Cât durează efectele?

Efectele albirii obtinute cu BIOLASE EPIC X pot dura până la 2 ani. Durata albirii este determinată de doi factori: a) consumul de substanțe și alimente precum cafea, vin roșu, Coca-Cola, etc b) igiena orală corespunzătoare.
De asemenea, specialiștii de la iDentity Clinic recomandă detartrajul periodic, pentru menținerea rezultatelor albirii.

ATENȚIE!

Albirea se poate realiza DOAR pe dinți naturali! Dacă pacientul are lucrări ce necesită plombe din material compozit, acestea se vor realiza la cel puțin două săptămâni DUPĂ procedura de albire pentru ca acestea să fie în concordanță cu noua nuanță. La fel și în cazul lucrărilor protetice definitive (coroane sau fatete dentare), care se vor face după albire.
Albirea nu are efecte în cazul discromiilor în care structura dentară este deja afectată.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Cum identificăm o afecțiune gingivală?

Gingia sănătoasă are culoarea roz deschis, este ferm atașată de dinte și NU sângerează (nici la periaj sau masticație, dar nici spontan).

Unii pacienți pot remarca anumite semne care indică o afectare a gingiei:

  • sângerarea gingivală (spontană, la periaj, la mușcarea din anumite alimente dure etc.)
  • miros/gust neplăcut provenit din zona dinților
  • umflarea gingiei, colorația roșie intensă a acesteia
  • prezența tartrului pe suprafețele dentare
  • sensibilitate dureroasă la anumiți stimuli (rece, dulce, acru)

În cazurile severe:

  • retracțiile gingivale (gingia se retrage către vârful rădăcinii și o expune pe aceasta, astfel dinții par mult mai lungi)
  • mobilitate dentară (dinții se mișcă)
  • spațieri dentare (apar spații între dinți)
  • avulsii dentare spontane (dinții cad, în lipsa suportului osos și ligamentar)


Cauze

Factorul cauzal demonstrat științific este reprezentat de anumite specii bacteriene anaerobe, care se dezvoltă în spațiile subgingivale, greu accesibile pentru igienizare.

Există și numeroși alți factori favorizanți, care nu pot provoca singuri îmbolnăvirea, dar care întrețin și potențează starea pacientului. Aceștia sunt:

  • fumatul
  • predispoziția genetică
  • factori hormonali
  • diferite medicamente
  • sarcina
  • înghesuirile dentare, migrările dinților dupa pierderea dinților vecini sau antagoniști
  • lucrări dentare incorecte


Etapele evoluției afecțiunii

Faza I – Gingivita

Gingivita este inflamația gingiei. Primul semn al gingivitei este dat de modificarea aspectului și consistenței gingiei. O gingie sanătoasă are culoarea roz deschis. O gingie afectată are culoarea roșu spre violet.

Cel mai cunoscut semn că ceva nu este în regulă, dincolo de dureri și de senzația de mâncărime, îl reprezintă sângerarea gingiilor, chiar și la cel mai ușor periaj. Dacă vă sângerează gingiile fără un motiv clar, MERGEȚI DE URGENȚĂ LA STOMATOLOG!

Acesta este ultimul moment la care se poate interveni fără complicații majore. De acum, afecțiunea atacă structurile profunde ale dinților, gingia începe să se retragă, urmează osul alveolar și apar pungile parodontale, mici bazine între dinte și os. Aici se formează un amestec letal de bacterii, tartru, rămășițe de os necrozat, care – până la urmă – duce la căderea dinților din alveolele dentare.

Faza II – Parodontoza

Parodontoza este o boală care distruge țesuturile de susținere ale dinților și osul din jurul lor, ducând la căderea acestora. Diagnosticul se poate pune în urma unui simplu control stomatologic. Medicul verifică dacă gingia sângerează, dacă există placă dentară sau tartru. De asemenea, stomatologul verifică starea de sănătate a țesutului gingival.  Cu o sondă specială se măsoară adâncimea șanțului gingival, măsurătorile stabilind gradul parodontozei.

Tratamentul parodontozei este complex, urmărindu-se blocarea evoluției afecțiunii. Cu cât vă prezentați mai rapid la stomatolog, cu atât șansele de reușită ale tratamentului sunt mai mari. În cazul parodontozei, problemele stomatologice pot degenera rapid în probleme de sănătate în general, afectând diferite organe.

Ce este de făcut?

În aceste situații, consultația de specialitate va spune cu certitudine tipul de afecțiune și va stabili exact tipul de tratament.
Specialistul parodontolog va întocmi o fișă detaliată a dinților și a stării gingiilor, pentru a înregistra statusul inițial și ulterior al evoluției după tratament.
Consultul se va face la 6 luni sau anual, dar anumite situații pot impune consult mai frecvent, la 3 luni.
Prima măsură o reprezintă igienizarea profesională (detartraj, periaj profesional, air-flow).
Igienizarea este obligatoriu a se efectua anual la pacientul sănătos și, mai frecvent de atât, la pacientul parodontopat sau purtător de implanturi dentare.
Simplul detartraj poate rezolva problema inflamației gingiilor (în cazul unei gingivite simple) și este indispensabil în tratamentul parodontozei.

Rutina corectă de igienizare acasă

Igienizarea corectă constă în folosirea periuțelor și a pastelor recomandate de medic, clătirea obligatorie cu apă de gură (cu/fără clorhexidină), folosirea aței dentare sau a dușului bucal, dar și respectarea frecvenței periajului și execuția unei tehnici corecte de periaj.

Cel mai important: mergeți la control stomatologic cel puțin o dată la 6 luni!

Recomandări pentru pacienți responsabili

Adulții care însoțesc minorii trebuie să nu aibă niciun fel de simptom de gripă/răceală pentru a putea însoți pe copii în clinică

  1. Dacă am avut semne gen tuse, dureri în găt, febră, greutate la respirat în ultimele 14 zile, amânăm vizita la medicul stomatolog.
  2. Facem programarea telefonic și răspundem la întrebările de triaj.
  3. Venim la cabinet cu 5 minute înainte de ora programată.
  4. Nu venim cu însoțitori.
  5. Purtăm mască.
  6. Utilizăm soluțiile de dezinfectare puse la dispoziție la intrarea în clinică, precum și botoșii.
  7. Completăm chestionarul de la Colegiul Medicilor Stomatologi.
  8. Facem plățile cu cardul.
  9. Vă rog descărcați chestionarul pentru triajul epidemiologic aici

Puteți să luați legătura cu specialiștii noștri la telefon: 0728 000 011 sau să ne scrieți la adresa office@identityclinic.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Clorhexidina NU este eficientă împotriva Covid-19, dar este eficientă pentru igiena orală

Clorhexidina NU este eficientă în lupta contra Covid-19!

Trebuie să o spunem de la început: apa de gură cu Clorhexidină NU este eficientă în lupta contra Covid-19 dar…căci există și un dar…este foarte eificientă în menținerea unei igiene orale corespunzătoare. Și, în contextul actualei epidemii, orice vă ajută în menținerea stării de sănătate și vă ține departe de spital/clinică stomatologică este bine-venit.

Ce este Clorhexidina?

Clorhexidina este o substanță antiseptică ce blochează activitatea bacteriilor și a protozoarelor. Virușii, cu excepția herpesului, nu sunt sensibili la clorhexidină.  (Și da, Covid-19 este UN VIRUS!) Sângele și puroiul diminuează și ele eficacitatea medicamentului. Clorhexidina este o substanță cu aplicații foarte diverse în medicină și stomatologie, de la dezinfectarea rănilor și a zgârieturilor și pănă la sterilizarea instrumentelor medicale și dezinfectarea mâinilor chirurgilor înainte de operație. În cabinetul stomatologic, clorhexidrina este folosită la dezinfectarea cavității bucale înainte și după efectuarea tratamentelor dentare.

Faptul că substanța – în diferite concentrații – este larg folosită și în tratamentul faringitei, amigdalitei și a altor afecțiuni otolaringiende,precum și la dezinfectarea cavității bucale înainte și după tratamentele dentare, a făcut să circule în social media ideea că clatirea cu apă de gură cu clorhexidină ar putea trata infectia cu Covid-19. Informația ESTE FALSĂ! Această substanță cu efect antiseptic NU ACȚIONEAZĂ ÎN CAZUL INFECȚIILOR VIRALE! Acest tip de microorganisme sunt rezistente la substanța activă a produsului (excepția este, așa cum spuneam mai sus, a herpesului).

Apa de gură cu clorhexidină

Clorhexidina a început să fie folosită pentru producerea apei de gură în anii 60, datorită proprietăților antiseptice. În concentrații mici, clorhexidina din apa de gură neutralizează placa bacteriană în proporție de 25% și oferă protecție împotriva cariilor. Atenție, apa de gură cu clorhexidină nu înlocuiește periajul dentar, folosirea aței dentare , ci doar le complementează și completează procesul de igienizare orala.

Periajul corect al dinților de cel puțin două ori pe zi (ideal este după fiecare masă) este cea mai bună măsură de păstrarea unei igiene orale și a sănătății dinților. Acest lucru este cu atât mai important în cazul unei epidemii, când este esential să reducem deplasările, să luăm toate măsurile pentru asigurarea sănătății noastre și să facem tot ce ne stă în putință să nu devenim “urgențe” medicale.

Urmați sfatul medicului!

Ca întotdeauna, URMAȚI SFATUL MEDICULUI și nu luați de bună orice informație care circulă în spațiul virtual. De asemenea, NU DEPĂȘIȚI DOZA recomandată de medic și nici perioada de tratament! Folosirea îndelungată a apei de gura cu clorhexidină în concentrație mare poate duce la schimbarea nuanței naturale a dinților și la afectarea mucoasei bucale, la creșterea acidității salivei ceea ce poate conduce, mai departe, la afectarea smalțului dintelui, cu riscul apariției cariilor dentare.

Dacă aveți întrebări referitore la păstrarea igienei orale pe perioada epidemiei cu virusul Covid-19, puteți să ne sunați la telefon: 0728 000 011 sau să ne scrieți la adresa office@identityclinic.ro. Vă răspundem cu profesionalism și promptitudine!

Cancerul oral, un cancer ”tăcut” care poate fi depistat la cabinetul stomatologic

Cancerul oral ocupă locul 11 ca incidență pe lista afecțiunilor canceroase, la nivel mondial. Controlul stomatologic regulat permite depistarea timpurie a acestuia și, prin consecință, șansele de reușită a tratamentului. Medicii specialiști de la iDentity Clinic recomandă cel puțin două controale stomatologice anual, știut fiind faptul că există cel puțin 200 de maladii cu simptomatologie la nivel oral.

”Cancerul oral poate să apară sub formă unor tumefieri sau leziuni ale mucoasei care par că nu se mai vindecă. Extinderea acestui tip de cancer nu este însoțită de dureri acute, ceea ce-l face greu de detectat de către pacient, cel puțin în fazele incipiente. Fiind aproape invizibil cu ochiul liber, de nespecialist, poate rămâne mult timp nediagnosticat așa că vizita la stomatolog este singura șansă de a depista cancerul oral la timp” spune Dr. Ada Angheluță, medic specialist.

Cancerul oral, factori de risc

Există o serie întreagă de factori de risc al cancerului oral și datorită a cel puțin doi dintre ei, România este în ”zona roșie” de risc pe hărțile Organizației Mondiale a Sănătății.

a. Fumatul și consumul de substanțe pe bază de tutun
Fumatul de orice fel: țigarete, trabucuri, narghilele și tutunul de pipă consitutie un factor de risc major nu numai pentru plămâni dar și pentru cavitatea bucală. Nici mestecatul tutunului nu este mai sănătos. Consumul de tutun în toate formele sale duce la scăderea imunității precum și la o recuperare prelungită a țesuturilor după intervenții chirurgicale. Riscul de a dezvolta o formațiune canceroasă la nivelul laringelui, esofagului, a membranelor care scoperă limba, gâtul și buzele este cu 50% mai mare în cazul fumătorilor.

b. Consumul excesiv de alcool
Consumul excesiv de alcool este al doilea factor de risc major în cazul cancerului oral, cu efect direct asupra dezvoltării celulelor canceroase în țesuturile din cavitatea bucală. Reducerea consumului de alcool sau chiar eliminarea acestuia din stilul de viață este unul dintre factorii care reduc riscul apariției cancerului oral. au un.

 

c. Dieta
Studiile au arătat că o dietă diversă și echilibrată,  cu multe fructe și legume, reduce riscul de apariție a cancerului oral.

 

d. Expunerea prelungită la soare
În ciuda credințelor populare, soarele nu face mereu bine. Espunerea prelungită la soare, în special între 11:30 și 16:00  reprezintă un factor de risc major în cancerul oral. În acest caz, leziunile apar în special pe buze, tinerii fiind cei mai afectați.

 

e. Papiloma virus
Virusul uman Papiloma poate afecta pielea și membranele care acoperă cavitatea bucală și gâtul. Infectarea HPV se face fie contact sexual normal sau oral și este un alt factor ce poate duce la cancer oral.

 

f. Răni recurente sau nevindecate
Protezele imperfecte, zonele ascuțite ale resturilor de dinți netratati pot provoca răni la nivelul mucoasei bucale care nu se mai vindecă. Aceste leziuni sunt și ele factor de risc.

 

Simptomele cancerului oral

Cancerul oral se manifestă pe suprafața superioară sau dorsală a limbii, pe peretele interior al obrajilor, pe buza superioară, pe suprafața gingiilor,  pe palatul dur sau pe palatul moale. Iată o listă a primelor simptome ale cancerului oral:

  • Inflamații care nu se mai vindecă sau se vindecă într-o perioadă foarte lungă de timp;
  • Respirație urât mirositoare
  • Pierderea dinților
  • Durere persistentă, care nu cedează
  • Buze inflamate
  • Senzatie de durere la înghițit
  • Sângerări ale gurii


Diagnosticare

Diagnosticarea cancerului oral începe, de cele mai multe ori, la cabinetul stomatologic. Acesta este motivul pentru care dr. Ada Angheluță de la iDentiy Clinic recomandă vizite regulate la medicul stomatolog care, pe lângă tratamentele profilactice, poate observa primele simptome ale maladiei. În cazul în care există suspiciuni, el recomandă vizita la medicul specialist. Aici se pot face biopsii, teste de sânge și teste imagistice care pot confirma sau infirma suspiciunile de cancer oral. Trebuie spus că oricât de sever ar putea să pară diagnosticul, evoluțiile din știința medicală fac posibilă, în unele cazuri, menținerea bolii sub control.

De asemenea, eliminarea factorilor de risc, precum fumatul și consumul excesiv de alcool pot reduce semnificativ riscul apariției acestei maladii.

Mierea și produsele apicole, un dar al naturii pentru igiena orală

Mierea este un ”medicament dulce” pe care oamenii l-au folosit de mii de ani pentru proprietățile sale curative. Doar relativ recent, însă, cercetătorii au descoperit toate ingredientele care fac din miere și produsele derivate: polen, propolis și lăptișor de matcă să constituie adjuvante de încredere în tratamentele unor afecțiuni, inclusiv în cazul gingivitelor. Mierea și produsele apicole sunt un dar al naturii pentru igiena orală.

Experiența strămoșilor noștri arată că mierea era folosită ca agent anti-inflamator, ca antiviral, anti-micotic, pre-biotic și protejarea florii intestinale. 

Ce conține mierea?

Mierea conține 80% zaharuri și 17% apă.  Restul este format din minerale, enzime, aminoacizi, etc. Printre cele mai importante minerale se numără: sodiul, potasiul, fierul, magenziul, fosforul, clorul și sulful. De asemenea, mierea conține o serie întreagă de vitamine: B1, B2, B6, B12,  Vitamina PP ,C (acid ascorbic). Printre acizii organici se numără: acidul pantotenic și acidul folic.

Toate tipurile de miere conțin în jur de 200 de compuși chimici activi dar efectele farmaceutice se datorează, cu precădere, polifenolilor. Concentrațiile acestor compuși chimici variază funcție de florile din care provine mierea, cea mai valoroasă din acest punct de vedere fiind mierea de manuka. Aceasta are o concentrație a polifenolilor de 4 ori mai mare decât a mierii poliflore. 

Mierea și stomatologia

Peste 100 de boli se pot manifesta și la nivel bucal și peste 500 de medicamente se administrează oral, 145 dintre acestea având ca efect senzația de ”uscăciune a gurii”. Există cercetări care demonstrează că unii compuși din miere au efect antibacterian și previn formarea biofilmului, contribuind la prevenirea gingivitei. De asemenea, cercetătorii au demonstrat că unii compuși din miere grăbesc vindecarea țesutului moale, în urma intervențiilor iar aplicarea unui strat de miere poate înlătura senzația de uscăciune a gurii sau a buzelor. 

iDentity Clinic recomandă pasta de dinți cu propolis

Există mai multe firme care produc pastă de dinți cu propolis. Sfatul nostru este să cumpărați doar din cele care sunt produse în laboratoare acreditate. O bună pastă de dinți cu propolis, în genere, este fabricată în proporție de 99% din componente naturale, așa că trebuie consumată într-un timp mult mai scurt decât pasta de dinți fabricată din compuși chimici. Pasta de dinți cu propolis protejează corespunzător smalțul dinților, este foarte eficientă în combaterea plăcii bacteriene și a petelelor de pe dinți și este recomandată în special femeilor însărcinate.

Vă așteptăm la iDentity Clinic pentru a discuta toate aspectele unei igiene orale corecte și pentru a avea un zâmbet curat și sănătos, de durată!